Istoria Japoniei

Conform legendelor si documentelor japoneze, Ţara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ două milenii si jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic. Există un consens aproape unanim că poporul ainu), de origine necunoscută (studii genetice recente sugerează legături cu populatiile tungusice, altaice si uralice din Siberia), a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre acestia si diferite populatii malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât si a unor rase mongolice venite de pe continentul asiatic, din Coreea, China sau Manciuria.

În secolul al V-lea î.Hr. s-au constituit mici unităti statale în insula Kyushu si în regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea d.Hr. începe influenta chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului si a societătii, cât si în domeniul artelor si modului de viată. Specialiatii japonezi sustin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spirituale din China – filozofia budistă, diverse arte si motive artistice, pe care japonezii le-au adaptat, impregnându-le cu spiritul local si dându-le strălucire de-a lungul secolelor.

Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii imperiale, Edo primeste numele de Tokyo si devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depăsind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică expansionistă, ce marchează trecerea la imperialism. Restauratia Meiji nu a fost o revolutie socială, ci a fost o revolutie de sus. Ca urmare, Japonia nu a devenit o democratie ci era condusă de o elită politică. Împăratul nu mai era doar un simbol al statului ci lua parte activă la luarea hotărârilor cu ajutorul unui consiliu imperial, asa-numitul Genrōin. În 1902 Japonia semnează un tratat de aliantă cu Marea Britanie, fapt care îi va fi de folos în iminentul război ruso-japonez.

Câstigând războaiele cu China (1894-1895, obtine insulele Formosa si Penghu) si cu Rusia Taristă (1904-1905, obtine partea de sud a insulei Sahalin) Japonia devine încet cu încet o mare putere care nu mai putea fi ignorată de puterile occidentale. După instituirea protectoratului asupra Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910.

În Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei. Economia continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1931 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declansează războiul pentru cucerirea Chinei. Însă aventura militaristă a Japoniei, care a suferit pentru prima dată în lume efectele dezastruoase ale exploziilor atomice la Hiroshima si Nagasaki, a avut ca deznodământ capitularea neconditionată la 2 septembrie 1945. Energiile concentrate spre refacerea întregii tări si dezvoltarea sustinută a economiei au permis Japoniei să devină o putere economică de o importantă recunoscută, cu o intensă viată culturală.

Istoria Japoniei este împărțită în mai multe perioade, fiecare având o însemnătate distinctă pentru dezvoltarea Țării Soarelui Răsare. Succesiunea şi cronologia perioadelor din istoria Japoniei sunt tributare calendarului nipon. Modelul lui a fost luat după cel folosit odinioară în China (începând cu anul 140 î. Ch.), adoptarea făcându-se în Japonia sub domnia împăratului Kotoku, în anul 645. Alcătuirea calendarului urmează sistemul numelor erelor (nengo). Două sau mai multe ere alcătuiesc o perioadă; numele unei perioade se stabileşte, în principiu, după cel al capitalei, reşedinţă a suveranului, şi marchează începutul unei domnii mai importante. Numele erelor sunt alese în funcţie de evenimentele majore din viaţa ţării, indiferent dacă au un caracter fast sau nefast. De pildă, o urcare pe tron, o perioadă de prosperitate, stabilirea unei reforme sau o calamitate naturală pot fi pretexte pentru a fixa numele unei ere. Numărul anilor cât durează o eră este variabil.

În perioada Yayoi (300 î.Hr. -300 d.Hr) agricultura și metalurgia iau amploare. În perioada Kofun (300-593) se adoptă în mod oficial sistemul de scriere chinezesc, iar prima filosofie religioasă este introdusă în Japonia (budismul), devenind la finalul secolului al VI-lea principala credință a clanurilor imperiale. Budismul a avut un puternic impact, influențând medicina, arhitectura și tehnicile agricole. Perioada Asuka (552-710) este cea în care budismul devine religie de stat și se aplică sistemul de taxe chinez. Perioada Nara (710-794) este caracterizată de nenumărate lupte pentru putere. Numele Perioadei Heian (794-1185) se traduce prin „pace și acalmie”, acesta este intervalul de timp în care Kyoto devine capitala Japoniei. În Perioada Kamakura (1185-1333) statul nipon se confruntă cu marea invazie mongolă, însă fără a suferi pierderi. În Perioada Muromachi (1333-1573) au loc o serie de evenimente de o importanță majoră, printre care Marea Schismă Imperială și Războiul Civil Onin. În Perioada Azuchi-Momoyama (1573- 1603) portughezii naufragiază în Japonia și introduc armele de foc în arta războiului. În Perioada Edo (1603- 1868) japonezii învață arta navigației, astronomie și matematică. Instaurarea Perioadei Meiji (1868-1912) aduce cu sine o izolare totală față de exterior, însă au loc schimburi comerciale cu Europa și SUA. Valoarea comerțului japonez crește spectaculos într-un deceniu, datorită cererii mari venită din partea străinilor. În Perioada Taishō (1912-1926) se extinde sfera de influență în Asia, dar în Perioada Shōwa (1926-1989) câștigurile teritoriale sunt pierdute, Japonia fiind expusă unor bombardamente strategice. Perioada Heisei (1989-prezent) este cea în care țara își revine treptat cu ajutorul americanilor, ajungând o putere globală.

Factorii care au determinat ascensiunea acestei națiuni își au originile în credințele și practicile străvechi. Legendele afirmă faptul că încă din anul 660 Î.Hr., împăratul Jimmu Tenno (primul împărat japonez) se afla cârma unei țări concentrată pe dezvoltare. Reconstituirea Japoniei în urma pierderilor suferite nu a fost una ușoară, însă ideologia sa a reprezentat un factor cheie în obținerea supremației economice. Ideea unui împărat cu o putere absolută care dorea transformarea țării în una cu control asupra întregului continent justifică ascensiunea sa neîntreruptă.

Japonia s-a dezvoltat mai lent decât alte state, însă acest lucru a reprezentat un avantaj, deoarece a putut folosi tehnologii de ultimă generație fără a suferi pierderi considerabile datorate încercărilor de perfecționare. Calitatea sa de producător industrial s-a datorat conducerii în stil tradițional japonez asociată cu deschiderea față de practicile occidentale (adoptarea unor sisteme economice și politice, dar și a creștinismului).

Ceea ce părea a fi un mare dezavantaj pentru Japonia, a fost, de fapt, un impuls care a influențat dezvoltarea sa la potențial maxim. Interesant este și faptul că americanii au considerat că singura modalitate prin care puteau distruge acest popor cu o ambiție de fier, consta în bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki.

În prezent, Japonia se află în continuă ascensiune din toate punctele de vedere, locuită de un popor disciplinat al cărei forță de muncă reprezintă un avantaj pe care nu multe țări îl dețin. Rămâne cel mai mare creditor mondial și al doilea finanțator al ONU și

ajutată fiind de industria auto și de sectorul tehnologiei înalte (high tech).