Cunoscută și sub numele de Țara Soarelui Răsare, Japonia este o destinație fascinantă, în care trecutul se îmbină armonios cu viitorul. O frumoasă legendă ne povestește că arhipelagul nipon a fost creat de către zei, care au înfipt o sabie în valurile oceanului, iar din stropii căzuți s-a format un șirag de insule, după forma picăturilor de apă.
Ţara are o lungă istorie a asimilării culturilor progresiste de pe continentul asiatic, din cele mai vechi timpuri, până în Evul Mediu, după care, în urma regimului autocrat Tokugawa, a ajuns la o izolare aproape totală de restul lumii, pentru o perioadă de aproape 250 de ani. Chiar dacă începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca rezultat al dezvoltării relațiilor comerciale, Japonia a început să-și însușească și elemente ale culturii occidentale, aici tradițiile sunt încă foarte puternice, valorile rafinate ale trecutului trăind încă intens în spatele unui peisaj citadin futurist și al unui stil de viață aparent ultramodern.
De la recifele de corali din Okinawa şi stațiunile de schi din Nișeko,până la Muntele Fuji şi sărbătoarea cireșilor înfloriți, Japonia are mai mult decât suficiente minuni naturale, pentru a concura comorile sale culturale.
Tokyo, capitala Japoniei încă din 1869, este astăzi cel mai mare oraș al țării, unde se află atât Palatul Imperial, cât și sediul Guvernului Japoniei. Primul zgârie-nor, clădirea Kasumigaseki, cu 36 de etaje a fost inaugurat în 1968, iar în ultimele patru decenii au apărut noi construcții ridicate pe verticală, făcând din oraș o metropolă high-tech, fantezia oricărui arhitect urbanist.
Departe de luminile orașului, pe străduțe liniștite, vei putea trăi bucurii simple: să admiri crizantemele în timp ce te plimbi în Grădina Estică a Palatului Imperial, să te delectezi cu un bol de tăiței la o tarabă pe stradă, sau să asculți localnicii murmurând vechi rugăciuni, în fața unui altar șintoist.
Nu departe de Tokyo se înalță măiestuos, din câmpia plată, Muntele Fuji numit și Fuji san sau Fujiyama. Vulcanul înalt de 3776m nu este doar cel mai înalt munte al Japoniei ci și unul dintre simbolurile sale. Fuji este sfânt pentru japonezi fiind venerat ca loc în care trăiesc zeii.
Kyoto, centru cultural și religios de frunte al Japoniei,are peste 2.000 de temple și altare vechi, 37 de universități și 24 de muzee, având 17 clădiri intrate în Patrimoniul Universal UNESCO.Kyoto a servit drept capitală imperială a Japoniei aproape continuu, între 794-1868, după care sediul administrativ a fost mutat la Tokyo. Printre atracții merită amintit Castelul Nijo, Palatul Imperial Kyoto, Universitatea Kyoto, dar şi superbele Grădini Zen, precum și splendidele festivaluri anuale.Eleganța vechiului oraș transpare la fiecare colț de stradă, din delicatețea femeilor îmbrăcate în kimono, din sunetul sacadat al saboților de lemn purtați de o geisha în Gion, din măiestria servirii ceaiului într-o ochaya, din savoarea unei cine kaiseki,din fiecare grădină în floare...
Te invit să descoperi Japonia,o destinație pe cât de neconvențională,pe atât de captivantă și atrăgătoare,o lume complet diferită care te cucerește din prima zi.
Kamakura