”Feng Shui reprezinta arta si stiinta de a trai in armonie cu mediul inconjurator ”
Arta şi Ştiinţa Feng Shui
Studiul artei Feng Shui ne împărtăşeşte o filozofie aparte bazată în special pe cultura şi tradiţiile civilizaţiilor asiatice . Ea porneşte de la principiul conform căruia orice formă generează un anumit tip de energie. Astfel, arta Feng Shui oferă moduri de a trăi într-o stare de armonie şi de echilibru cu mediul înconjurător, scopul acestei arte fiind acela de a restabili echilibrul fluxului de energie în viaţa noastră.
Principiile Feng Shui au la bază studiul forţelor primordiale generate de energiile yin şi Yang, studiul celor opt trigrame şi al celor cinci energii dar ne poate oferi şi o viziune şamanică unde locurile şi formele de relief, de pildă, erau asemuite cu diferite animale mitice sau fiinţe magice.
Despre Feng Shui se poate spune că este în primul rând o artă complexă prin intermediul căreia se relevă puterea mai multor filosofii metafizice ale căror valori sunt combinate într-un mod unic şi care au ca rezultat final obţinerea unor schimbări benefice reale, atât în plan energetic cât şi în cel fizic, palpabil. Aceste modificări includ atragerea sănătăţii şi a prosperităţii, precum şi cultivarea unei dispoziţii generale de linişte şi armonie.
Beneficiile Feng Shui sunt enorme, aplicarea principiilor sale ne poate ajuta în toate sectoarele vieţii, fără durere, simplu şi eficient. Să nu uităm însă că arta Feng Shui este totuşi o artă străveche, bazată pe cutume şi practica ei s-a împletit deseori cu Păgânismul sau Politeismul, datorită, în primul rând izvoarelor sale cu mult mai vechi decât Religia Creştină şi bineînţeles şi datorită locaţiei sale geografice. Doresc să subliniez acest fapt deoarece orice aspirant la cunoaşterea acestei arte va trebui să fie tolerant şi să accepte şi adevărul văzut de alte culturi şi civilizaţii. Oricine va lua în mână o carte în care se scrie despre Feng Shui se va lovi încă de la citirea primelor rânduri de o abordare diferită a principiilor despre viaţă şi moarte, despre valoarea noţiunii de bine şi rău.
Deseori mediul in care locuieşte o persoană este rezultatul creat în urma emanaţiei gândurilor şi acţiunilor sale ca răspuns la problemele survenite în viaţa de zi cu zi, cu alte cuvinte noi am spune atitudinea crează viitorul. De aceea, mediul înconjurător poate fi considerat ca fiind o oglindă, şi atunci când apar probleme, ca orice oglindă aceasta ne poate oferi o imagine clară a ceea ce trebuie schimbat pentru restabilirea echilibrului şi a armoniei creatoare.
Principiul de bază al artei Feng Shui este următorul: schimbările mici realizate în mediul nostru înconjurător pot avea efecte uneori dramatice asupra întregii noastre vieţi; şi aceasta nu datorită unei superstiţii sau erezii, dar pentru că efectiv schimbă starea energiei care curge în jurul nostru, în şi prin noi. Dacă am dori să căutăm totuşi o bază cât de cât ştiinţifică, să spunem putem privi organismul uman abordat strict din prisma principiilor energeticii specifice medicinii homeopatice, aceeaşi în fapt care stă la baza exprimării holistice a tuturor celorlalte forme de medicină tradiţională orientală.
Istoria Feng Shui
Istoricii ne spun despre arta Feng Shui că ar avea originea în îndepărtata Chină, primele izvoare găsite fiind cu aproximativ 3500 de ani înainte de naşterea lui Christos, însă nu se poate stabili o dată precisă. Tot ceea ce ştim cu certitudine este că această artă este cu mult mai veche decât creştinismul şi că, în ultimele decenii, a câştigat foarte mult teren în Europa şi în Statele Unite.
Principiile Feng Shui au la bază studiul forţelor primordiale generate de energiile Yin şi Yang, studiul celor opt trigrame şi al celor cinci energii dar ne poate oferi şi o viziune şamanică unde locurile şi formele de relief, de pildă, erau asemuite cu diferite animale mitice sau fiinţe magice.
Yin și Yang
În filosofia Taoistă Yin și Yang sunt două tipuri de energie complementară ce compun universul și toate elementele acestuia. Energia Qi originară, lipsită de polaritate, se divide conform cu teoria dualității în energie feminină - Yin și energie masculină - Yang. Femininul și masculinul nu pot exista unul fără altul și din dorința de a se contopi întră într-o mișcare centrifugă ilustrată prin simbolul, Tao. Mișcarea energiei de la Yang la Yin generează cele 5 elemente din care derivă toate obiectele, formele și fenomenele din natură.
Yin și Yang apar în natură în diferite proporții, dar nu pot exista unul fără altul. Caracteristicile lui Yin și Yang sunt folosite pentru a explica comportamentul și natura umană. Principiile feng shui susțin că nu se poate ajunge la un echilibru între om și spațiile pe care acesta le folosește decât dacă aceste două forțe nu sunt în echilibru.
Acasă sau la lucru, este de preferat ca energia de tip Yang să predomine în defavoarea celei Yin. În acest fel, norocul, vitalitatea și abundența își fac apariția în viața celor care folosesc elementele feng shui pentru amenajarea spațiilor.
Mișcarea continuă a energiei Qi de la Yin la Yang dă naștere teoriei celor 5 elemente din natură (Pământ, Metal, Apă, Lemn, Foc), care reprezintă un principiu fundamental în feng shui.
Atribute Yin și Yang:
Yin | Yang |
feminin | masculin |
luna | soare |
ploaie | secetă |
întuneric | lumină |
pasiv | activ |
iarna | vara |
câmpie | munte |
negru | alb |
noapte | zi |
liniște | gălăgie |
rinichi, inimă, ficat, plămâni | vezici: urinară și biliară, intestine: subțire și gros |
conservator | inovativ |
timid | curajos |
nord | sud |
Cele 5 elemente
Teoria celor cinci elemente este o bază solidă de informaţii. Puteţi prelua principiile tradiţionale Feng Shui şi adapta propriilor dumneavoastră necesităţi.
Chinezii antici au descoperit că lumea poate fi împărţită în cinci tipuri de energie, si acestora li s-au dat denumiri arhetipale din natură: apă, lemn, foc, pământ şi metal. Sistemul nu numai că descrie energiile fundamentale, dar a fost folosit şi pentru înţelegerea unor subsisteme de mai mică anvergură, cum ar fi culori, forme, texturi, timp, corpul uman, organe şi medii.
În Feng Shui, teoria celor cinci elemente este utilizată pentru a determina care este elementul predominant sau deficitar dintr-un spaţiu. Remediile, bazate pe corespondenţa elementelor, realiniază elementele. Folosite ca linii conducătoare, cele cinci elemente pot să vă ajute să faceţi modificări energetice pozitive în spaţiul dumneavoastră în funcţie de necesităţi. Rezultatul va fi un mediu echilibrat care vindecă şi hrăneşte.
În corpul uman sunt reprezentate toate cele cinci elemente, deşi unul sau mai multe pot predomina. Manifestarea elementelor este vizibilă în constituţia, culoarea, trăsăturile feţei, trăsăturile de caracter şi obiceiurile persoanei. Ca şi în cazul unui spaţiu, elementele pot fi utilizate ca un instrument pentru echilibrarea oricărei dizarmonii.